Dincolo
de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din
care vin toate şi prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt
suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, mişcarea şi nemişcarea sunt
picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este
lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină este
viaţă şi ia făptură.
*
Precum
fulgerul aduce lumina, şi din lumină tunetul şi focul ce se revarsă, aşa este
şi gândul omului, el trece în vorba omului şi apoi în fapta sa. Deci, ia aminte
la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină şi un tunet. Lumina
omului este gândul său şi aceasta este averea sa cea mai de preţ. Lumina prinde
putere prin cuvânt, iar voinţa omului aprinde focul prin care se făptuiesc
toate cele ce sunt în jurul său.
*
Fii
ca muntele cel semeţ şi ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară.
Nu uita că aceiaşi paşi îi faci în vârful muntelui ca şi în josul său, acelaşi
aer este sus, ca şi jos, la fel creşte copacul în vârf de munte, ca şi în josul
său, la fel luminează soarele piscul cel semeţ, ca şi pământul cel neted.
*
Fii
cumpătat ca pământul şi nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod
este mai repede frântă de vânt, sămânţa prea adâncă nu răzbate, iar prea multă
apă îi stinge suflarea.
*
Ia
aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt cu atât rădăcinile sale
sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îşi trage tăria, nu uita asta. Cu
cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura
ridicării este aceeaşi cu măsura coborârii.
*
Puterea
omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminţei care încolţeşte,
nici nu se vede când prinde suflare de viaţă. Lumina seminţei este cea care o
ridică, pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o
îmbracă cu tărie.
*
Priveşte
râul şi ia aminte la învăţătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar
creşte tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare şi lucrurile aşa
trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este şi gândul cel bun şi drept
rânduit, el îşi face loc printre pietre şi stânci, nu ţine seamă de nimic, îşi
urmează drumul şi nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, şi împreună
puterea este şi mai mare.
*
Ia
seama de taina aceasta şi nu o uita: acel firicel de apă ştie unde va ajunge,
căci una este cu pământul şi toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la
sfârşit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă şi vei vedea
că nimic nu poate opri drumul său. Să-ţi fie gândul limpede până la sfârşit;
multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este mişcătoare
asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ şi munte cu munte.
*
Ia
seama la gândul cel rău, fereşte-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă
precum a venit, căci te‑ndeamnă la lucruri
nefireşti. Fereşte-te de vorbele deşarte şi de neadevăr, sunt ca pulberea
câmpului ce‑ţi acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea şi
sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înşelăciune, hoţie şi vărsare de
sânge, iar roadele lor sunt ruşinea, neputinţa, sărăcia, boala, amărăciunea şi
moartea.
*
Nu
judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după
frumuseţea lor sau după râvna lor, căci şi unul şi altul a lăsat din ceva
pentru a creşte în altceva. Cel bogat este sărac în linişte, cel tare este slab
pentru altul şi cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este
mişcătoare, asemeni este şi omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinţa sau
frumuseţea? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul ca pământul?
Doar cunoaşterea şi înţelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Şi degeaba
ai cunoaşterea dacă ea nu este lămurită de vreme.
*
Fierul
roşit a fost rece şi se va răci iarăşi, vasul a fost pământ şi va fi iarăşi
pământ, pământul ce-a fost sterp, acum este pământ roditor şi se va stârpi
iarăşi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi
întoarce bucuria în tristeţe şi liniştea în nelinişte. Fierul şi focul ajută
omul, dar îl şi vatămă. Şi aceeaşi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neştiute
şi nebătute de ceilalţi dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângerea de
averi, la mărirea puterii şi la a se măsura cu alţii. Fereşte-te de a te măsura
cu altul, căci trufia de aici se naşte, ea te va coborî mai jos de dobitoace,
ea te va despărţi de fratele şi de vlăstarul tău.
*
Neînţeleptul
este mânat de râvnă, dar înţeleptul încalecă râvna. Neînţeleptul suferă când
râvna îl duce la pierdere şi la cădere, dar înţeleptul întotdeauna găseşte
câştigul în pierdere şi înălţarea în cădere.
*
Trufia
răceşte iubirea inimii şi o face în duşmănie şi nu există dobitoc mai josnic
decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi
putere şi chipul ei este lumina. Ia seamă ca nu cumva gândul tău să se
împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.
*
Gândul
bun şi vorba înţeleaptă îţi poate potoli necazul, îţi poate răcori inima, dar
nu te vindecă pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci
suferinţa este umbra trufiei.
*
Nu
îţi lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, argint sau aur,
căci ele aşa cum vin, aşa pleacă. După orice zi vine şi noaptea, iar după iarnă
vine primăvara, căci aşa este rânduit şi aşa este firea lucrurilor. Toate cele
ce se văd, se nasc, cresc şi apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea
lucrurilor rămâne pururea şi aceasta are nenumărate şi nesfârşite ramuri, iar
asemenea izvoarelor minţii şi sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o
suflare şi un foc fac să crească toate cele ce cresc - ierburi, copaci,
dobitoace şi oameni - şi din aceeaşi vatră vin şi către aceeaşi vatră se
întorc, şi vatra aceasta este pururea.
*
Precum
copacul cel falnic creşte lângă cel mic fără a-i face rău, aşa să fiţi între
voi; cel mare să nu lovească pe cel mic şi nici să-i amărască sufletul, căci va
avea datorie mare de dat, la fel ca şi hoţul. Aruncă un lemn pe râu şi mai
multe vor veni din susul său către tine. Adu-i mulţumire semenului tău, adu-i
lumina pe chip şi în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite
în inima ta.
*
Nu
lua cu siluire şi nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce
priveşte prin ochii tăi este acelaşi cu cel ce priveşte prin ochii celuilalt.
Ia seama la taina aceasta.
*
Nu
grăbi nicio lucrare, căci trasul de ramuri loveşte înapoi. Fructul copt este
uşor de luat, cel necopt este greu de luat şi gustul e neplăcut. Nu te grăbi
deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îţi va amărî sufletul. Cum creşte
cadrul, aşa creşte şi stinghia, şi cum creşte roata, aşa creşte şi spiţa.
*
Rămâi
mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seamă
ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă şi nu a locuit dintru
început în inima ta; dacă nu creşte prin trufie, ea se întoarce de unde a
plecat. Trufia închide poarta înţelepciunii, iar cel trufaş se pune singur
lângă dobitoace. Înţelepciunea este mai preţuită decât toate cele ce se văd cu
ochii, ea este aurul minţii şi sufletului tău şi este rodul cunoaşterii udată
de vreme.
*
Nu-ţi
amărî sufletul când simţi durerea şi neputinţa, ci mai degrabă caută să te
foloseşti de ele pentru îndreptare, căci în rod ai şi sămânţa. Nu se poate ca o
sămânţă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul
întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire,
mânia întotdeauna loveşte înapoi, răutatea şi neadevărul întotdeauna aduc
neputinţa, trufia întotdeauna aduce suferinţa.
*
Mergi
la izvor când sufletul ţi-e aprins, scormoneşte în apa limpede şi aşteaptă până
ce devine iarăşi curată. Aşa se va duce şi aprinderea sufletului tău precum
tulburarea aceea.
*
Ia
bine seama la taina seminţei. Asemeni ei este gândul tău şi cum sămânţa nu se
poate fără coajă, aşa este şi gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului
rodnic este voinţa, iar fără voinţă, gândul se usucă şi nu foloseşte la nimic.
Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţa şi răbdarea fac mlădiţa firavă
să răzbată prin pământul tare.
*
În
vremea lucrului tău înveseleşte-ţi inima la vederea lucrării tale înainte de
terminarea ei, căci precum fructul îşi anunţă venirea cu o floare, tot aşa
fapta omului este văzută de cel cu mintea şi simţirea limpede înainte de a fi
terminată.
*
Ia
bine seama la cauza omului sărac, dar şi la cauza omului grabnic avut, căci
nici una, nici alta nu sunt fireşti. Omul sărac are multe gânduri deşarte şi le
schimbă de la o zi la alta, vorbeşte mult şi lenea i-a învelit braţele şi
picioarele. Cel grabnic avut ori e hoţ şi înşelător, ori vede mai bine necazul
altuia şi caută a-l amăgi, de acolo îşi trage grabnica avuţie.
*
Fii
blând şi răbdător cu cei de lângă tine, căci aşa cum te porţi tu cu ei, aşa se
poartă şi alţii cu tine, căci simţirea lui este la fel cu simţirea ta, din
aceeaşi suflare este şi simţirea lui, iar lumina ce vede prin ochii lui este
din aceeaşi lumină cu cea care vede prin ochii tăi.
*
Unde
este tăria omului, acolo îi este şi slăbiciunea, ceea ce-l ridică îl şi
coboară; rămâi în limpezimea minţii şi simţirii tale şi vei vedea toate
acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel uşor este deasupra celui greu,
cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede
să-ţi fie mintea şi simţirea, şi ia seamă de toate acestea.
*
Tăria
muntelui vine din răbdarea sa, din liniştea sa, stânca îi este numai
învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ţi
puterea din răbdare şi din linişte şi foloseşte-te de ea prin limpezimea
gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.
*
Lucrarea
făcută din teamă nu are viaţă lungă, iar tăria ei este asemeni unei revărsări
de ape care ţine puţin. Aşa este şi cu tulburarea oamenilor; ea vine de-afară,
dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoaştere, iar
necunoaşterea prinde putere prin neadevăr, lene şi trufie.
*
Soarbe
cunoaşterea de la cei cu barba albă şi neroşită de vin şi lasă vremea să o
îmbrace cu înţelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit şi gârbovit, căci toate
acestea sunt plata lor pentru cunoaşterea lucrurilor şi creşterea
înţelepciunii.
*
Mulţumeşte
pământului pentru toate cele ce-ţi oferă, mulţumeşte cerului pentru ploaia care
îţi hrăneşte pământul, mulţumeşte soarelui pentru căldura şi lumina casei tale
şi a pământului tău, mulţumeşte lunii pentru liniştea somnului tău, mulţumeşte
stelelor că veghează asupra somnului tău, mulţumeşte muntelui pentru poveţele
şi fierul ce-l iei din el, mulţumeşte pădurii pentru tot ce iei de acolo,
mulţumeşte izvorului pentru apa ce-o bei, mulţumeşte copacului pentru lucrările
ce-ţi arată, mulţumeşte omului bun ce-ţi aduce bucurie şi zâmbet pe chip.
*
Precum
iarba bună creşte cu iarba rea, aşa sunt şi oamenii, dar ţine seamă că purtarea
lor cea rea este semănată şi crescută din teamă şi neputinţe, iar trufia este
învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor şi nu căuta a-i îndrepta din vorbe şi
mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar
pentru că este amară pântecului tău? Aşa este şi cu omul; de vei vrea să-l
îndrepţi, adu-i pentru început gândul şi simţirea la ce este plăcut atât omului
bun cât şi omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeaşi roată
venind. Cine vede mai bine?
*
Doar
cel înţelepţit poate vedea limpezimea şi liniştea din mintea şi sufletul celui
tulburat, căci cel înţelepţit a fost odată la fel ca şi cel tulburat, iar
roadele amare l-au făcut să ţină seama de alcătuirea fiinţei sale. A fugit de
roadele sale amare în vârful muntelui şi acolo nu a scăpat de ele, a fugit în
mijlocul pădurii şi iată că roadele erau cu el, apoi a privit înlăuntrul său şi
iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea şi simţirea poftelor sale.
*
Este
o floare mai frumoasă ca cealaltă? Este un izvor mai limpede decât altul? Este
un fir de iarbă mai presus de un altul? Fiecare are tăria, frumuseţea şi
priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de
copaci, de iarbă, de flori şi dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la
aceeaşi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mâna stângă
mai bună ca dreapta? Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus îşi au
rostul lor şi cele de jos îşi au rostul lor, cele mari îşi au rostul lor şi
cele mici îşi au rostul lor, cele repezi îşi au rostul lor şi cele încete îşi
au rostul lor, cele ce au fost şi-au avut rostul lor şi cele ce vin îşi vor
avea rostul lor.
*
Neputinţa
vine după răutate şi neadevăr, căci ceea ce dai aceea primeşti, ceea ce semeni
aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău şi al celui de lângă tine
are aceeaşi vatră şi rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele
minţii şi sufletului aproapelui tău. Adu-i liniştea în suflet şi limpezimea în
minte, iar bătrâneţile tale vor fi ca pomul copt, oasele şi tăria ta nu vor
slăbi şi te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmaşilor tăi.
*
Întotdeauna
va fi cineva dedesubtul tău şi întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce
sunt dedesubtul tău să te uiţi cu iubire şi nu cu trufie, căci acolo îţi sunt
rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiţi cu privirea de prunc şi
fără teamă.
*
Cele
tari, cele slabe şi cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea, iar toate
acestea le găseşti în om şi toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să
fie afară şi să nu fie şi înăuntru. Ia seama la toate acestea când îţi apleci
privirea înăuntrul tău şi vei găsi toată înţelepciunea zeilor ascunsă în
nevăzutul fiinţei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această
înţelepciune şi asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu şi Veşnic.
*
Ia
aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor,
frumuseţea ochilor şi minunăţia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea şi
suflarea Focului cel Viu şi Veşnic care este în fiecare şi al cărui chip se
arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din puţinul ce se
vede...
*
Curăţenia
trupului şi desfătarea sa prin simţuri te pune doar puţin mai sus de dobitoace,
căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust
plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare şi nici o bucurie a ochilor. Căci unde este
căldura apare şi frigul, unde este dulcele apare şi amarul, unde este plăcutul
apare şi neplăcutul, unde este mireasma apare şi duhoarea, şi unde este râs
pândeşte şi bocetul.
*
Iată
dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni
şi de cei înţelepţi, hărnicia, mulţumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr şi
de vorbele deşarte, ferirea de ceartă şi de mânie, buna purtare între semeni.
Dimineaţa să te trezeşti cu ele în minte, ziua să le porţi mereu cu tine, seara
să le ai cu tine în somn, iar astfel, supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinţa,
boala şi răutatea altora nu se vor atinge de tine.
*
Dincolo
de acestea se află iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia, iar ele ridică
omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Viu şi Veşnic,
iar prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai
jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevărata cunoaştere şi înţelepciune,
adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăţie, rodnica şi trainica
lucrare.
*
Dar
iată că unde este iubirea poate apărea şi ura, unde este voinţa poate apărea şi
delăsarea, unde este curajul poate apărea şi frica, unde este răbdarea poate
apărea şi graba, iar unde este modestia poate apărea şi trufia. Căci mişcătoare
sunt şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd din fiinţa omului. Dar toate
acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeşte şi acesta
este cel ce vede mişcarea în nemişcare, este cel care dincolo de toate aceste
virtuţi se desfată în cunoaşterea şi liniştea ce întrece orice bucurie, iar
atenţia, echilibrul şi limpezimea sunt uneltele sale.
*
Cel
tulburat vede binele ca bine şi răul ca rău, este atras de una şi fuge de
cealaltă, dar înţeleptul vede şi frumosul şi urâtul, simte şi frigul şi
căldura, şi fineţea şi asprimea, aude şi plăcutul şi neplăcutul, gustă şi
dulcele şi amarul, simte şi mireasma şi duhoarea şi nu face judecată între ele.
El vede desluşit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se
trage şi urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început şi se va face iarăşi
amar, plăcutul se naşte din neplăcut şi neplăcutul din plăcut. Şi toate acestea
luminează sufletul înţeleptului, pentru că cele bune şi plăcute hrănesc şi
bucură trupul şi simţurile sale, iar cele neplăcute neînţeleptului hrănesc
mintea şi înţelepciunea lui, căci prin ele vede înnoirea lucrurilor şi
seminţele viitoarelor bucurii.
*
Nu
este uşoară cărarea zeilor, dar nu uita că omul poate cuprinde în iubirea sa
mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate
coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesubt,
uşorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult
decât poate răzbate întunericul, puterea care uneşte este mai mare decât
puterea ce desparte.
*
Lungul
şi scurtul au acelaşi mijloc; cercul mic şi cercul mare, globul mic şi globul
mare, pe acelaşi punct se sprijină; nevăzutul şi văzutul acelaşi loc ocupă;
toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii;
mare printre înţelepţi este cel ce o pricepe.
*
Înţeleptul uneşte pe cel ce vede cu cel
ce gândeşte, cel ce simte şi cel ce face, dar neînţeleptul îi desparte.
Deschide-ţi bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte şi cel ce gândeşte sunt
asemeni norilor care vin şi pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veşnic
şi lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viaţă şi moarte, dincolo de
bine şi rău, dincolo de frumos şi urât, dincolo de curgerea timpului.